Valea Jiului are un potenţial turistic uriaş, iar cele două staţiuni de acolo, Straja şi Parâng, se află în plin proces de reabilitare. Scopul este acela de a face complet pasul de la minerit la turism, astfel încât una dintre cele mai industrializate zone din ţară să devină o atracţie pentru oamenii cu bani. Este foarte greu să-i duci pe bucureşteni la Lupeni sau la Petroşani, dar cei care au gândit acest proiect s-au adresat în special turiştilor din Banat şi Ardeal, provincii cu un public mai civilizat. Continue reading
Reduceri vacante turism de 90 %
Anul 2012 aduce în atenţia iubitorilor de călătorii un site care îţi oferă posibilitatea de a vedea locurile la care ai visat cu minimul de economii. Acest portal are în spate o echipă cu o experienţă în turism de peste 10 ani şi care s-a axat pe a negocia , la cele mai mici tarife, vacanţele dumneavoastră la cele mai bune hoteluri, în cele mai bune destinaţii, din întreaga lume.
Prin www.reduceriturism.ro poţi petrece weekenduri de neuitat şi sejururi atât în Europa sau pe plaiurile mioritice ale Romaniei, dar şi în destinaţii exotice. Concursurile de pe acest site ne captează atenţia şi interesul de a naviga cat mai mult timp pe el.
ASOCIATIA PRESEI DE TURISM DIN ROMANIA
ASOCIATIA PRESEI DE TURISM DIN ROMANIA
www.asociatiapreseideturism.ro
Membrii fondatori ai Asociatiei Presei de Turism (APT)
Traian Badulescu (Travel Advisor Media) – presedinte 0722 766 255
Petre Dordea (infotravelromania.ro) – vicepresedinte 0723 286 309 Continue reading
Cursele low-cost vor fi mutate de pe Aeroportul Aurel Vlaicu – Băneasa pe Henri Coandă – Otopeni
Cursele low-cost vor fi mutate de pe Aeroportul Aurel Vlaicu – Băneasa pe Henri Coandă – Otopeni începând cu 25 martie, odată cu deschiderea sezonului de vară. O modalitate prin care operatorii aerieni low-cost vor fi practic obligaţi să-şi mute cursele pe Aeroportul Otopeni va fi şi scumpirea taxelor de operare pe Băneasa, după cum spun reprezentanţii aeroportului.
Continue reading
cel mai mare domeniu schiabil
cel mai mare domeniu schiabil
Proiectul “Dezvoltarea si reabilitarea domeniului schiabil Poiana Brasov” are o valoare de peste 28,4 milioane de euro si este finantat de Guvernul Romaniei – prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, in cadrul programului “Schi in Romania”, in parteneriat cu Primaria Brasov. Continue reading
Pensiuni Sibiu
Pensiunea Belascu
Cazare Sibiu – Calea Turnisorului 116
Pensiunea Beijing
Cazare Sibiu – Strada Konrad Hass 22
Noul Club de Swingers din Bucuresti
Noul Club de Swingers din Bucuresti vine cu un nou set de petreceri swing. Incepand de azi 21 decembrie 2011 in fiecare zi de miercuri a saptamanii Play 4 Two va asteapta la Wendnesday Parties cu reduceri de peste 50%/pret taxa intrare .
Aceste petreceri vin in ajutorul celor care vor sa isi satisfaca curiozitatile, bucurandu-se de o atmosfera eleganta si incitanta la preturi reduse.
BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ,
| Duminică, 4 septembrie 2011 ora 10:00 Se da startul la BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ ! |
| Pentru al treilea an consecutiv, la iniţiativa Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Culte şi Sport a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale şi Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism organizează evenimentul BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4, Primăria Sectorului 5 şi Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European.
Între 16 iulie şi 4 septembrie, zilele de sâmbătă şi duminică sunt rezervate atmosferei de vacanţă în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău (cu sprijinul Administraţia Lacuri Parcuri Agrement Bucureşti), Lumea Copiilor (sector 4), Sebastian (sector 5), Moghioroş (sector 6). Pe întreg parcursul evenimentului, dimineaţa de la ora 10:00 şi seara de la ora 20:00, sunteţi invitaţi să vizionaţi spectacole de teatru şi concerte în aer liber. În Parcul Cişmigiu spectacolele încep de la ora 17.00. Din 20 august reprezentaţiile de seară încep de la ora 19.00. Programul variază în funcţie de disponibilitatea spaţiilor care găzduiesc evenimentul. Fie că preferaţi creaţiile pentru copii, comedia dell`arte, teatrul de magie sau spectacolele clasice, veţi putea asista la reprezentaţii de succes ale unor artişti cunoscuţi ai teatrelor bucureştene. Vă aşteptăm la spectacolele de weekend din parcuri! |
Lipscani este prima atracţie a Capitalei
Lipscani este prima atracţie a Capitalei, potrivit TripAdvisor.com, site dedicat turiştilor care se informează înainte de a alege o destinaţie. Pagina a fost accesată numai săptămâna trecută de peste 23,3 milioane de internauţi din 190 de ţări şi face clasamentul atracţiilor,hotelurilor şi restaurantelor din oraşele lumii, în funcţie de voturile membrilor săi.
Venind „dintr-un trecut glorios“ într-un „prezent incert“, Lipscani este o zonă plină de farmec „în care poţi vedea mici bisericuţe ortodoxe sau frumoase case baroce şi orientale“, scrie unul dintre membrii TripAdvisor, care a vizitat Bucureştiul în 2006.
Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, Biserica Stavropoleos, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Ţăranului Român, Cercul Militar, Ateneul Român, Palatul Mogoşoaia şi Grădina Cişmigiu au fost următoarele în lista TripAdvisor.
Hotelul oamenilor de business
Hotelul oamenilor de business
În Piteşti, surse apropiate oamenilor de afaceri au vehiculat că impunătoarea construcţie de lux s-a dorit a fi loc de cazare pentru angajaţii francezi ai uzinei Dacia care stau cu chirie în Piteşti, atât la vile, cât şi la apartamente de lux.
“Este un hotel de business, destinat în special firmelor cu care vom avea contracte”, a spus Denisa Gociu, director şi acţionar al Hotel Ramada Piteşti.
În cadrul complexului, se vor crea 100 de locuri de muncă, printre care un manager, pe care patronii îl vor din străinătate, vor mai fi posturi de asistent manager, recepţioneri, cameriste, chelneri, bucătari.
Patronii spun că vor face publică oferta de posturi la finele lunii martie, în presă şi pe site-urile specializate.
. Înafară de Piteşti, hoteluri care funcţionează sub acest brand mai sunt în Bucureşti (patru), Braşov, Sibiu, Oradea şi Iaşi.



